Când spunem despre cineva sau despre ceva că este ales pe sprânceană, legăm de acea persoană sau de acel lucru ideea unei valori, a unei calități deosebite. Atât în poezia populară, cât și în textele scriitorilor noștri, expresia este des folosită, fiindcă ea are însușirea de a spune mult în două-trei cuvinte.
Zice, de pildă, un creator de stihuri populare: „El că mi-l alege,/ Pe gene, sprâncene…, iar un personaj din teatrul lui I.L. Caragiale rostește „vorba“, în desfășurarea acestui dialog: Leonida: Să-ți spun ce fel de oameni, Efimița: Ceva tot unul și unul. Leonida: Ai mai prima, domnule, aleși pe sprânceană, care mai de care…“.http://promenada-culturala.ro/a-alege-pe-spranceana/

Înțelesul expresiei rezultă, cât se poate de clar, și din pasajele amintite. Rămâne să arătăm pe ce anume observație a realității obiective se bizuie el. Desigur, trebuie să pornim de la faptul că sprâncenele sunt considerate ca un element de seamă în alcătuirea chipului omenesc. Ele nu sunt – de cele mai multe ori – un simplu, un neînsemnat detaliu fizionommic, ci o componentă caracteristică menită să-i dea chipului farmec, frumusețe.
Că așa stau lucrurile reiese și din aceste versuri populare, în care autorul lor vede în sprâncenele iubitei însăși chemarea dragostei: Sprâncenele dumitale…/ Când le sui, când le cobori/ Din picioare mă dobori…“
Extras din „Carte despre limba românească”, de N. Mihăescu, EDP, 1972

SPRÂNCEÁNĂ,sprâncene, s. f. 1. Fire de păr scurte și dese crescute în linie arcuită deasupra orbitei ochiului (pentru a împiedica scurgerea transpirației în ochi). ◊ Expr. A încreți (sau a încrunta) sprâncenele = a fi posomorât sau nemulțumit. A ridica sprâncenele (sau din sprâncene) = a privi mirat, a arăta surprindere, nedumerire sau nemulțumire. A se uita (sau a pândi) pe sub sprâncene = a se uita pe furiș. A alege pe (sau după) sprânceană = a alege ce e mai bun, mai prețios etc. A fi cu ochi și cu sprâncene = a fi prea exagerat, prea bătător la ochi, prea evident (pentru a putea fi tăgăduit). 2. Fig. Muchie, culme, creastă, coamă (de deal). 3. Fig. Margine, poală; fâșie (de lumină). [Var.: sprinceánă s. f.] – Probabil lat. *supercina (< supercilia + gena). (Sursa: DEX ’98 ) Copy to clipboard
SPRÂNCEÁNĂ s. 1.(ANAT.) (înv.) sufruncea. (Are ~ene stufoase.)2. bucată, fâșie, limbă, petic. (O ~ de pădure.)3.(GEOGR.) coamă, creastă, creștet, culme, muchie, spinare, (pop.) culmiș. (~ muntelui.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard
SPRÂNCEÁNĂ s. v. dâră, dungă, fascicul, fâșie, rază, trâmbă. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard
sprânceánă s. f., g.-d. art. sprâncénei; pl. sprâncéne (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard
SPRÂNCEÁNĂ ~énef. 1) (la om) Fiecare dintre cele două dungi arcuite de păr de deasupra ochilor. ◊ A încrunta (sau a încreți) ~enele (saudin ~ene) a manifesta supărare, dispoziție rea. A privi (saua se uita) pe sub ~ene a privi încruntat. A alege pe (saudupă) ~ a alege ce este mai frumos, mai bun etc. Aleși (ca) pe ~ arătoși, chipeși. 2) Extremitate superioară alungită a unui deal sau munte; creastă; culme; coamă. 3) fig. Porțiune lungă și îngustă; șuviță. [G.-D. sprâncenei] /supercina (Sursa: NODEX )