Toate cărțile bibliotecii se află pe o platfomă online, de unde pot fi rezervate în baza unui user.
Ca să devii membru, tot ce trebuie să faci este să îmi dai un mesaj cu numele și adresa ta de e-mail, pe pagina de Facebook a bibliotecii.
Eu îți voi da acces la catalog, iar tu îl vei putea accesa cu ajutorul adresei tale de e-mail și a unei parole generice, pe care o poți schimba la prima conexiune pe platfomă.
Rezervarea cărților este foarte simplă. Trebuie doar să dai clik pe titlul dorit și să apeși pe butonul Add Hold. Odată alese cărțile, apeși Complete și îmi trimiți rezervarea ta cu Submit.
Pentru o navigare cât mai ușoară, te poți folosi de butonul Tags din dreapta sus. Astfel, vei putea selecta cărțile în funcție de vârstă și subiect.
Îți las și un clip demonstrativ care să îți arate toți pașii, iar dacă încă ai întrebări, nu ezita să îmi scrii.